“Totul a fost aproape perfect in copilaria mea, o copilarie absolut normala pentru una traita intr-un sat basarabean, un amalgam de nazbatii si cumintenii. O copilarie desprinsa parca din operele lui Ion Creanga.

Datorita bolii de care sufar mi-am dedicat o mare parte din timp scrisului. Cafeaua si laptopul devenind prietenii mei fideli. Raman  sa traiesc in lumea mea, pentru ca eu inca mai cred in oamenire. Inca mai cred ca oamenii formeaza sociatatea si nu invers…”